Pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) a fost elaborată cu suportul Programului Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Programul privind Susţinerea Democraţiei în Moldova”
Consiliul Coordonator al Audiovizualului este condus de un preşedinte, asimilat calităţii de viceministru, ales prin vot deschis din rîndul membrilor Consiliului, cu majoritatea simplă de voturi ale acestora.
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului este responsabil de activitatea consiliului şi de buna exercitare a funcţiilor acestuia.
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau un membru abilitat al consiliului:
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului:
În absenţa preşedintelui, Consiliul Coordonator al Audiovizualului este condus de vicepreşedinte.
Vicepreşedintele este ales de către consiliu prin vot deschis cu majoritatea de voturi ale membrilor lui.
În caz de vacanţă a funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte, se procedează la alegerea, în condiţiile alin.(1) şi (3), a preşedintelui sau vicepreşedintelui.
Cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Preşedintele consiliului notifică Preşedintele Parlamentului despre acest fapt, iar Preşedintele Parlamentului anunţă comisia de profil parlamentară şi Comisia parlamentară juridică, pentru numiri şi imunităţi, la prima şedinţă în plen a Parlamentului, despre începutul procedurii de desemnare a noi membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului este ordonator principal de credite.
Preşedinte CCA

Numele: POCAZNOI
Prenumele: MARIAN
Patronimic: PETRU
Data şi anul naşterii: 04 ianuarie 1981
Locul naşterii: oraşul Făleşti
Studii:
2003 - 2007 – Universitatea de Stat din Republica Moldova, facultatea: Drept, specialitatea: Drept Public (secţia fără frecvenţă).
1998 - 2003 – Universitatea de Stat din Republica Moldova, facultatea: Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, specialitatea: Ziaristica (secţia zi).
1987 - 1998 – liceul teoretic „Mihai Eminescu”, profil umanitar, oraşul Făleşti.
1991 - 1996 – şcoala de muzică, oraşul Făleşti.
1990 - 1997 – şcoala de dans, oraşul Făleşti, ansamblul „MUGUREL”.
Activitate:
15 martie 2011 – prezent Preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
2008 - 2011 – membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
2006 - 2008 – Consultant în Direcţia Expertiză şi Licenţiere, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova .
2004 -2006 – Redactor-şef al revistei "Obiectiv AV" ,Direcţia Relaţii Internaţionale şi mass-media, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova.
2003 - 2004 – Specialist principal în Departamentul Expertiză, Licenţiere şi Monitorizare, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova.
Limbi străine: rusa, franceza - fluent.
engleza - bine.